Deputații juriști au avizat favorabil cererea de arestare a pesedistului Ion Ochi

Deputații juriști au avizat favorabil cererea de arestare a pesedistului Ion Ochi
Publicat: 27/04/2015, 12:55

Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat aviz luni pentru reținerea și arestarea preventivă deputatului PSD Ion Ochi, a anunțat vicepreședintele comisiei, Ciprian Nica.

Au fost înregistrate 13 voturi pentru arestarea preventivă, 4 împotrivă, 5 abțineri și un vot anulat, iar pentru reținere au fost 13 voturi pentru, 4 împotrivă, 5 abțineri și unul anulat.

Ion Ochi a fost prezent la comisie, ședința desfășurându-se în absența ziariștilor.

Ciprian Nica a spus că deputatul Ochi le-a spus membrilor comisiei să voteze pentru arestare, întrucât că are încredere în justiție.

„Domnul Ochi chiar ne-a rugat și a insistat să votăm și pentru reținere, și pentru arestare, pentru că domnia-sa are încredere în justiția din România, susține că este nevinovat, mai ales că, în primă fază, i s-a dat neînceperea urmăririi penale, soluție care nu a fost confirmată de un procuror-șef sau șef de secție și s-a reluat cercetarea cu privire la domnia-sa. A insistat să votăm pentru reținerea și arestare, pentru că domnia-sa area încredere în justiția din România”, a spus Nica.

Deputatul Ion Ochi a declarat, după ședință, că nu a cerut nimic colegilor din comisie. „Eu am prezentat faptele și documentele din dosar, nu am cerut nimic. Nici nu puteam să cer, votul este imperativ”, a adăugat Ochi.

DNA a cerut, săptămâna trecută, Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi, el fiind suspectat că în perioada în care a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov a aprobat contracte cu dedicație, el fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Româncele vs. ucrainencele! Ele sunt domnişoarele care fac galerie pentru partenerii lor la Euro 2024
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Vor să interzică definitiv în UE. Produsul care dispare complet din România: Sunt vieți în...
Sfaturi pentru zilele de caniculă. Cum să te răcorești fără aer condiționat
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Peste 50.000 de oameni au murit prematur în 10 ani din cauza incendiilor de vegetație
×